O alta schimbare pe care o aduce Tratatul se refera la presedintele Comisiei, a carui numire va fi strans legata de rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European si ale carui puteri vor fi sporite, putand sa demita pe oricare dintre comisari. Erau prevazute trei etape: audiere, deliberare si elaborare.Conventia europeana este unica in istoria Uniunii Europene, dat fiind ca este singura data cand o conferinta interguvernamentala este precedata de dezbateri deschise tuturor partilor implicate.Conventia Europeana a Drepturilor Omului A fost semnata pe 4 noiembrie 1950 la Roma si este unul dintre cele mai importante documente adoptate sub egida Consiliului Europei. Uniunea monetar a fost desavarsita in 2002, prin crearea zonei Euro, in cadrul careia cele 12 state participante au pus in circulatie moneda unica europeana.
Tratatul este incheiat de experti si asteapta sa fie semnat. Presedintele Parlamentului European, Hans-Gert Pottering a subliniat ca parlamentale nationale si Parlamentul European nu trebuie sa fie concurenti, caci ele au acelasi obiectiv, cel de a consolida democratia europeana". Cetatenia europeana Nu inlocuieste cetatenia nationala, ci o completeaza. Turcia cere aderarea la Uniunea Europeana. Cele mai importante tratate sunt: - Tratatul de la Maastricht, intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993, prin care se pun bazele celor trei piloni ai Uniunii.
Februarie: Se semneaza la Maastricht Tratatul privind Uniunea Europeana. Martie: Se semneaza la Roma Tratatele prin care se instituie Comunitatea Economica Europeana si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice . Ianuarie: Austria, Finlanda si Suedia intra in Uniunea Europeana. Uniunea monetar a fost desavarsita in 2002, prin crearea zonei Euro, in cadrul careia cele 12 state participante au pus in circulatie moneda unica europeana.
Pentru informatii suplimentare accesati: 1968 1 Iulie: Intra in vigoare Uniunea vamala. Consiliul European la Dublin decide ca o Conferinta Interguvenamentala urmeza sa fie tinuta in legatura cu uniunea politica precum si cea monetara. In urma acesteia iau nastere Comisia Europeana, Consiliul de Ministri si Parlamentul European. Acest tratat, numit initial Tratatul de Reforma", urma, nu sa inlocuiasca , ci sa amendeze atat Tratatul instituind Comunitatea Europeana cat si Tratatul privind Uniunea Europeana. Aprilie: Polonia depune cererea de aderare la Uniunea Europeana.
Pana in prezent s-au desfasurat 4 reuniuni ale Grupului de lucru ad-hoc privind mecanismul de cooperare si verificare pentru Romania si Bulgaria. Totodata, Tratatul introduce un nou drept pentru cetatenii europeni, conform caruia o petitie cu 1 milion de semnaturi din mai multe state membre poate fi trimisa Comisiei pentru a demara o initiativa legislativa. Piata unica Europeana de gaz In prezent au loc schimbari fundamentale in sectorul European al gazelor naturale, prin adoptarea in 1998 a Directivei privind gazele naturale. Octombrie: Letonia depune cererea de aderare la Uniunea Europeana.